Poeme de stânga = Poeme radicale

Interviu cu Grigore Şoitu

u.c.: Să începem cu începutul. ASALT, Cenaclul de Marţi şi, generic vorbind (deşi lucrurile se separă în ordinea lor cronologică), apartenenţa la Grupul de la Constanţa (Hotel Chiustenge, ca să folosim deja o titulatură devenită carte). O grupare care, din păcate, a pierdut nu doar un mentor (Marin Mincu), ci şi pe unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi (G. Vasilievici). E prea puţin să te-ntreb cât te-a ajutat acea perioadă (prelungită firesc cu prietenia amintită de atâtea ori), dar nu pot trece peste acest aspect: crezi că ai fi putut exista în literatură fără ucenicia acelor ani?

G.Ş.: Despre Cenaclul de Marţi am scris, recent, pe Wikipedia. Am încercat să fiu rece, obiectiv, să mă detaşez de episoadele senzitive care mă leagă de acest subiect. Am scris despre Marin Mincu şi George Vasilievici ca şi cum ar fi vii. Creierul meu n-a înregistrat până la capăt ruptura… Şi ca să nu ocolesc de tot întrebarea: n-am fi purtat această discuţie fără ucenicia acelor ani.

u.c.: De ce Poeme de stânga? Într-o perioadă în care tot felul de nostalgici (era să le zic retardaţi, dar mă cenzurez) vorbesc despre „avantajele“ trecutului faţă de „derapajele“ prezentului, un asemenea titlu poate crea confuzii.

G.Ş.:: Confuziile apar din superficialitate. În cazul nostru, din necunoaşterea sensului unui cuvânt sau din cunoaşterea lui aproximativă. Până la urmă, ne întoarcem la DEX… Lexemul stânga („aripa radicală a unui partid, a unei şcoli filozofice etc.“) & sintagma de stânga („partizan al unei politici radicale“) nu au nici o legătură semantică cu comunismul („doctrină socială, politică şi economică constituită pe principiul abolirii proprietăţii private şi al instaurării proprietăţii colective“). Poeme de stânga=poeme radicale, cu o puternică încărcătură socială sau politică, fără ca discursul practicat să devină poezie socială sau politică. Fiecare text din volum întră în polemică cu subiectul abordat, fie prin luarea lui în răspăr, fie prin clasarea lui forţată într-un sertar intim (biografic) al autorului.

u.c.: Eşti un tip relativ retras, chiar comod. În ce fel comoditatea fizică, dublată de acel dinamism al joburilor, ajută scrisul personal?

G.Ş.:: Sunt mai mult mizantrop decât comod. Implicat în viaţa literaturii (nu şi în ceea ce se numeşte viaţă literară), aşa cum spunea despre mine criticul literar Al Cistelecan. Nu cred în marketingul agresiv practicat de unii autori. Care-i consumă ca un drog. Energia mea creativă şi nebunia pe care o mai am, vreau să rămână în text. Pentru asta am nevoie de linişte.