Din primăvara anului viitor, Meţeriaşii va apărea lunar

Răzvan Supuran

Interviu cu Răzvan Supuran

u.c.: Foae cu mîini. O foaie–hîrtie, meşterită cu mâinile. La Muzeul Ţăranului în două sute de exemplare, numerotate de la unu la două sute. Apoi, o sută de exemplare. Hârtie manuală, tipar manual. Editor: Atelierul de carte. Cum v-a venit ideea acestei publicaţii?

R.S.: Încerc să învăţ un meşteşug. Al cărţii. Amu vreo doişpe ani, credeam că, făcând asta, îmi voi putea publica în bună voie propriile texte. În timp, m-am prins că trăiesc o miză mai importantă. Mi-am asumat ani buni de lucru pe sponci, pentru a prinde momentul în care să pot să spun ştiu/nu ştiu. Implicit, intersecţiile potrivite şi drumurile nepotrivite m-au pus în contexte în care am putut să fac ceva în plus ori să renunţ la altceva. Aşa s-a născut Foaia. Dintr-o întâmplare potrivită. O dimineaţă de august, în curtea MŢR, cu faţa la biserică. O cafea cu oamenii de-aici. Ce-ar fi dacă…? Am ales un subiect pentru un prim număr. Au trecut vreo şase luni până să ne dăm seama că varianta propusă atunci nu mergea. Am transferat facerea către atelier. De ce să nu fie făcută aşa, meşteşugeşte*? Şi dacă tot o facem astfel, oare nu ar fi mai bine să fie o literatură către meşteşug? Ar putea deveni breviarul unei enciclopedii inexistente. O vreme, intenţia a luat-o pe drumul unui grup de literaţi underground, ale căror scrieri să nască statutar posibilitatea evitării compromisurilor publicistoice. Un an, aşa, am încercat să adunăm scrieri din lumea mică. De o vreme, am pus la adăpost eforturile, punând la cale un proiect pentru o facere mult mai serioasă. Din primăvara anului viitor, Meţeriaşii va apărea lunar, într-un format complet meşteşugit: hârtie manuală, tipar manual, ilustraţii imprimate cu plăci, desene originale.

u.c.: Meţeriaşii, adică meşterii abia încep… Publicaţia este despre obiectele făcute de mâini. S-o luăm pe rând, care sunt meţeriaşii, dar şi care au fost ajutoarele lor, în această poveste?

R.S.: Îi dau cuvântul domnului profesor Şerban Anghelescu, cu O mână de cuvinte:

„Judecând după Scripturi, primul artefact din lume este Adam, modelat de mâinile absente ale Domnului. Dumnezeu ia ţărână şi îl face pe om, dar mâna divină nu este numită ca atare în text. E lăsată în umbră fiindcă Dumnezeu nu poate avea trup explicit precum idolii păgâneşti. Mai târziu se va spune că lumea întreagă stă în mâinile Domnului, dar pentru început Universul este opera Cuvântului. Singur Adam, făcut din pământ, nu născut de pământ, îşi datorează corpul viu, însufleţit, intimităţii cu trupul divin. Nu e nimic mai apropiat şi deplin decât atingerea mâinii. Cuvântul e distanţă. Mâna este prin excelenţă instrumentul facerii. Obiectele sunt extracorporale, dar vorbirea tradiţională le atribuia sensibilitate şi înfăţişare omenească. Îndepărtarea lucrurilor din corp, ieşirea lor din mâinile omului se repara prin vorbele care le înzestrau cu o viaţă simbolică atât de intensă, încât concura cu cea biologică. Nu toate mâinile produc obiecte de utilitate publică, în schimb toate mâinile gesticulează. Produc sensuri. Quintilian scrie despre mâinile comunicante: «În ce priveşte mâinile, fără de care vorbirea ar fi mutilată şi fără putere, abia se poate spune câte mişcări au, deoarece ele sunt aproape la fel de numeroase ca şi cuvintele. Căci celelalte părţi ale corpului ajută pe vorbitor; mâinile, aş zice, vorbesc ele însele. Cu ele cerem, promitem, chemăm, concediem, ameninţăm, implorăm, ne exprimăm groaza, teama; prin ele întrebăm, negăm; prin ele ne manifestăm bucuria, întristarea, îndoiala, mărturisirea, regretul, măsura, cantitatea, numărul, timpul. Oare nu ele ne înflăcărează, nu ele ne domolesc? Nu cu măinile manifestăm aprobare, admirare, sfială?» Se face târziu. Acum închid discursul. Vă las singuri.

Meţeriaşii sunt câţiva zurlii. Gândesc cu mâinile lor, mânuiesc ficţiuni mentale, reverii de toată mâna, filtrate sau nu. Îşi fac meţeria în Atelierul de hârtie, în ograda subterană a Ţăranului Român. În Muzeu. Îi denunţ după numele lor: Răzvan Supuran, Ciprian Voicilă, Călin Torsan, Cosmin Manolache şi sluga voastră îngerească. Publicaţia lor ar fi să conţină articularea mâinii cu mintea şi cuvântul oricând şi oriunde. Cât le dă mâna.“

u.c.: Câte numere au apărut efectiv, cât dura multiplicarea lor şi cum se distribuiau?

R.S.: Am scos treisprezece numere până acum. În volum, apar primele douăsprezece. Timpul de lucru pentru un număr cu o sută de exemplare este de două săptămâni. Este motivul pentru care, de la un număr la altul, cantitatea variază. Nu mereu găsesc timpii pentru a face mai mult. Dacă aş încerca, ar ieşi prost. Pe de altă parte, conform intenţiei iniţiale de a o ţine într-o zonă de evadare, am dat-o din mână în mână. Trimisă prin poştă, la cunoscuţi ori oameni posibil interesaţi. Pentru a nu ne minţi şi a dovedi că nu vrem să transformăm evadarea într-o cestiune privată, am publicat majoritatea textelor pe blogul meteriasii.blogspot.com. Adicătelea, pe foi, le-am dat din mână în mână, cum altfel?! De două luni aştept scrierile pentru numărul 14. Subiectul e chiar facerea cărţii – pornind de la faptul că peste vară am făcut o ediţie de treizeci de exemplare a volumului Muzeul de la Şosea, pentru MŢR. Cei care au lucrat ca voluntari şi alţii mai pricepuţi decât noi scriu pentru foaia 14, pe care sper să o terminăm de Crăciun.


* meşteşug se trage de la techné

Autor: Un Cristian

Personaj literar auxiliar (n. 1977, Buzău), editor Casa de pariuri literare, redactor la Observator cultural şi coordonatorul festivalului de film documentar cu specific literar Emineschool (emineschool.ro).

Lasă un răspuns