Sunt un cinefil înrăit, şi asta probabil modelează într-un anume fel imaginarul

Mihai Mateiu © foto MM

Interviu cu Mihai Mateiu

u.c.: Eşti cumva contra curentului. Debut cu proză scurtă într-o perioadă în care toţi trag tare pe roman. Cum aşa?

M.M.: Dacă sunt într-adevăr contra curentului, nu mi-am dorit şi nu am căutat acest lucru. El vine din faptul că în scrisul meu am ţinut cont doar de nişte imperative interioare, nu şi de realităţile unei pieţe literare. Sigur, mi-aş dori ca Oameni să apară într-o perioadă mai fastă pentru proza scurtă, dar în acest moment simt că lucrul cel mai important pentru mine ca scriitor e să mă eliberez de cartea asta. Pentru a putea trece la altceva.

u.c.: Dacă mă uit puţin în urmă, titlurile noastre includ o serie de cărţi întârziate. umilirea animalelor, Fuck Tense, chiar O sută cincizeci de mii la peluze, ca să nu mai vorbesc de Viseptol, fac parte dintr-o serie de cărţi amânate. De ce atât de târziu, ţinând cont că se ştia, ca şi-n cazurile primilor trei, că ai un volum la sertar?

M.M.: Debutul meu vine ce-i drept târziu, dar nu din cauză ca aş fi ţinut un volum la sertar. Oameni e pur şi simplu prima carte pe care o consider finalizată. Înaintea ei, am scris timp de mai bine de patru ani la un roman, dar forma în care-am reuşit să-l aduc nu m-a mulţumit suficient pentru a-l trimite unei edituri. Am simţit că trebuie să mă distanţez de el, să-i acord un timp, şi în răgazul ăsta s-au născut oamenii.

u.c.: S-a pus problema să participi la un concurs de scenarii. N-a fost să fie, dar cu ce ai participat, totuşi? Te gândeşti când scrii la pariul cinematografic, ţii să ajungă textul ecranizabil?

M.M.: Am participat la două concursuri, cel organizat de TIFF împreună cu HBO şi cel iniţiat de Saga film, cu un scenariu de lung metraj scris împreună cu prietenul meu Rareş Moldovan. Deşi îşi are sâmburele într-o povestire a mea (Animal), scenariul e ceva total diferit şi care ne aparţine în absolut egală măsură. Nu am luat niciunul dintre premii, dar cred că am câştigat foarte mult din această experienţă. Şi sunt sigur că, împreună sau separat, vom mai explora acest domeniu.

Legat de a doua parte a întrebării: poate cea mai frecventă observaţie legată de povestirile mele a fost aceea că sunt cinematice, extrem de vizuale. Nu m-am gândit însă niciodată, scriindu-le, la posibilitatea transpunerii lor în imagine – cred că e ceva care ţine de felul meu interior de a „vedea” acţiunea sau decorul. Pe de altă parte sunt un cinefil înrăit, şi asta probabil modelează într-un anume fel imaginarul.

u.c.: Cum e, ţii cu Universitatea Cluj? Mergi la meciuri sau e doar o pasiune de stat la televizor şi exploatat în volum?

M.M.: Îmi place mult fotbalul, dar nu sunt un împătimit. Şi cu atât mai puţin un adevărat suporter – nu pot susţine necondiţionat o echipă, indiferent la felul în care e condusă, la mizeriile în care e implicată, la nepăsarea jucătorilor. Sunt extrem de critic şi în momentul în care dezgustul atinge un anumit prag mă retrag – de doi ani nu mă mai interesează campionatul românesc. Au fost însă perioade în care mergeam pe stadion, urmăream etapele, citeam ziarele sportive – n-am ţinut însă niciodată cu U.

u.c.: Lucrezi la Cărtureşti, practic ştii cum se mănâncă o lansare, un eveniment. Ai lansat câteva pastile pe facebook, e clar că valurile se stârnesc. N-o să te-ntreb ce aşteptări ai de la volum, pentru că ar fi prea simplu. Dar nu pot să nu te-ntreb de ce ţi-e frică odată pusă cartea în circulaţie? Ca autor şi în special ca debutant, cum crezi că se poate recupera interesul pentru literatura scrisă de scriitorii români contemporani?

M.M.: Cred suficient în această carte ca să nu am adevărate frici legate de soarta ei. O anumită îngrijorare îmi provoacă doar gândul că, fiind vorba de un volum de proză scurtă care nu apare la o editură „mare”, ar putea trece neobservat. Şi că în cazul ăsta nu ar avea şansa să se „bată” cu alte cărţi strict ca valoare literară.

u.c.: Pe blogul nostru scrie clar suntem o editură mică, dar faină – klein, aber fein, cum zic nemţii. Să sperăm că vom face faţă situaţiei. Cum ţi-ai descrie cartea în câteva cuvinte?

M.M.: Onestă; surprinzătoare; realistă; cinematică; intensă; violentă pe alocuri. Într-un cuvânt, umană.

Autor: Un Cristian

Personaj literar auxiliar (n. 1977, Buzău), editor Casa de pariuri literare, redactor la Observator cultural şi coordonatorul festivalului de film documentar cu specific literar Emineschool (emineschool.ro).

1 gând despre “Sunt un cinefil înrăit, şi asta probabil modelează într-un anume fel imaginarul”

Lasă un răspuns