CDPL FEST 62 – 4 ani de CDPL FEST

Luni, 4 iulie, în Club A (str. Blănari nr. 14), de la ora 18.00, CDPL FEST 62 începe seria de 4 ediții dedicate celor 4 ani de FEST-uri. Pe 6 iulie 2012, în Club A, se lansa seria CDPL FEST, cu o lectură specială a Angelei Marinescu.

Programul complet:

documentar Sânge albastru – Angela Marinescu (r. Marian Baciu)

Debutul în literatură:
Alina Pavelescu – lectură din „Moştenirea babei Stoltz“ (manuscris)
Liliana Nicolae – Locuri. Oameni. Povești – carte de reportaj (în așteptarea noului volum)
Irina Georgescu Groza – Dincolo de ferestre (proză scurtă)

Lectură ANGELA MARINESCU

alina pavelescuAlina Pavelescu a absolvit Facultatea de Istorie din Bucureşti. A terminat un doctorat în ştiinţe politice la Institut d’Etudes Politiques din Paris. Din 1996, lucrează la Arhivele Naţionale ale României. Din 2012, coordonează seria conferinţelor „Poveşti din Bucureşti”, rod al unui insolit, dar benefic parteneriat între Serviciul de Arhive al Municipiului Bucureşti şi restaurantul Caru’ cu Bere.  Pe vremea defunctului TVR Cultural, a avut o vremelnică experienţă de moderatoare tv, alături de istoricul Bogdan Cristian Iacob, la emisiunea „Controversele istoriei”.

Alina Pavelescu nu ştie dacă va reuşi vreodată să devină scriitoare, dar asta nu o va împiedica să rămână o încăpăţânată cititoare de literatură. Până în prezent, singurele sale încercări de a ieşi în spaţiul public cu literatura proprie au fost textele de pe blogul savonarolawho (pe care între timp l-a abandonat) şi cele câteva poezii publicate pe contul din Reţeaua literară. Cu excepţia inevitabilelor rătăciri ale adolescenţei, nu posedă opere de sertar.

Liliana Nicolae a debutat la Casa de pariuri literare cu volumul Locuri. Oameni. Povești – carte de reportaj, în 2015. În prezent pregătește al doilea volum, 3liliana nicolae 10 de reportaje.

Reportajele din această carte vorbesc despre aspecte din istoria recentă, cum ar fi migrația, corupția, viața în penitenciare sau problemele minorităților,  închiderea spitalelor sau stresul care schimbă vieți, crizele din sănătate, povești ale unor oameni obișnuiți, care fac lucruri speciale. Regăsim, însă,  și povești de demult, cum e cazul reportajelor despre luptătorii anticomuniști din munți,  despre tezaurul de la Pietroasele sau istoriile din satele săsești.

Reportajele surprind realități dintr-o Românie aflată  în continuă schimbare, cu enorme discrepanțe. Sunt ca o fotografie a realității.  Cine le citește află cum se trăia sau cum se trăiește în anumite locuri. Cum se schimbă sau de ce nu se schimbă lucrurile și mentalitățile.

Cartea cuprinde 30  de reportaje publicate în revista Dilema veche , dar și  adaptări după reportaje sau documentare  radio difuzate la Europa FM și Radio România Actualități.

Reportajul e un gen mai rar întîlnit astăzi în presa din România. Dar asta nu se întîmplă din cauza lipsei de interes a publicului, ci din pricina lipsei de bani şi de investiţii într-o presă de calitate. De fiecare dată cînd totuşi apar reportaje bine făcute, se constată că  publicul le urmăreşte cu interes, tot aşa cum urmăreşte  reportajele şi documentarele oferite de televiziunile străine. Asta fiindcă oamenii au nevoie de poveşti. Un reportaj bine făcut este de fapt o poveste adevărată.  Până la urmă, și această carte este o carte cu povești adevărate.

irina georgescu 1Irina Georgescu Groza a debutat recent la Casa de pariuri literare cu volumul de proză scurtă Dincolo de ferestre.

S-a născut la 29 iunie 1973 în Onești. A absolvit în anul 1997 Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Universității Ovidius Constanța. A lucrat timp de 17 ani ca analist economic în diverse multinaționale, în România, Statele Unite și Belgia. Din 2012 a reînceput să scrie, o vreme în afara orelor de serviciu, iar din 2015 s-a dedicat în întregime scrisului.

A urmat cursul de creative writing ținut de Marius Chivu și Florin Iaru (Revista de povestiri). În urma acestor duminici literare, i-au fost publicate proze pe site-ul Revistei de Povestiri, iar în iunie 2015 a câștigat un concurs organizat de Michael Hăulică pentru Revista Argos, numărul 12. În luna mai 2016, i-a fost publicată o proză în revista de proză scurtă Iocan. De asemenea, în urma unui concurs organizat în septembrie 2014, i-a fost publicat un e-book. Cel mai mult îi place să alerge, să citească și să scrie.

 

CDPL FEST

Conceput ca un eveniment low budget concentrat pe elemente diferite de promovare (cinema-ul literar şi standul de autor), CDPL FEST-ul pune accent pe calitatea invitaţilor şi pe modul de a-i aduce în faţa publicului, nefiind interesat de publicitate, de dragul publicului accidental.
În 4 ani de ediţii, peste 130 de scriitori de la case editoriale diferite au susţinut lecturi, conferinţe, au avut standuri personalizate, aici proiectându-se documentare literare din seria CDPL.DOC şi nu numai.
Deși nu se prezintă sub forma unui eveniment grandios, festivalul insistă pe aspecte ca: reprezentativitate, inovație, arhivare și interacțiune. Prin edițiile cu casa închisă (umanitare, cu bilet de intrare) și cele de spectacol (concerte, spectacole de teatru), CDPL FEST-ul încearcă să îmbine lecturile tradiționale cu forme concrete de promovare a literaturii contemporane. Fără să se limiteze la autorii cu cărți la CDPL, FEST-ul face dovada că o editură poate da un semnal de normalitate și fair play într-o industrie a competiției de culoar propriu.
Se urmărește găsirea unor modalități nu doar interactive de promovare, ci și conturarea unei platforme contemporane reprezentative. Nu sunt excluse revistele și instituțiile literare sau proiectele studențești semnificative, iar o atenție deosebită este acordată istoriei editurilor.

Din 2016, edițiile CDPL FEST Rock sub seceră și ciocan (coordonator Nelu Stratone) au adus în fața publicului muzicieni și animatori ai fenomenului rock românesc.
În 2014, la Gala Bun de tipar, gala excelenţei editoriale româneşti,CDPL FEST a fost nominalizat la secţiunea Cea mai bună campanie de marketing / PR / CSR.

CDPL FEST este programul de club al Casei de pariuri literare, cu ediții fixe (în Club A sau, pentru o vreme, în librăria Bastilia) și itinerante (cluburi din țară), derulat sub sloganul LITERATURA ROMÂNĂ SCRIE PE MINE!

CDPL FEST prelungește în variantă editorială proiectul unu și unu, derulat în peste 30 de ediții, între 2010 și 2012, în Club A, continuare și acestea ale unor evenimente underground din 2001-2003, într-o perioadă când nu se conturaseră evenimentele literare de club. Până în 2016, CDPL FEST a avut doar ediții lunare, începând cu ediția maraton din 6 iulie 2012.

CDPL FEST 63 – Debutul în literatură

Marți, 5 iulie, în Club A (str. Blănari nr. 14) în a doua zi dedicată celor 4 ani de CDPL FEST, alături de Nora Iuga (autorul care a deschis seria cărților publicate de CDPL și actrița preferată și nelipsită din documentarele CDPL.DOC) vor fi debutanți (noi sau foarte noi).

Programul complet:

ora 17.00 Aici Nora Iuga (r. Vlad Rotaru)

Debutul în literatură/ Lecturi:

tudor ganea 1Tudor Ganea – (n. 1983, Bucureşti) este arhitect. În clasa a X-a a scris prima sa povestire, care i-a adus locul I la un concurs de proză între liceele din Constanţa, la care fusese înscrisă fără ştirea lui de către profesorul său de limba şi literatura română. De atunci a început să scrie – iar săptămîna trecută a lansat un volum de proze scurte a căror acţiune se desfăşoară în cartierul constănţean Faleză-Nord. (Cazemata, Polirom, Iunie 2016).

Cezar Pârlog 1Cezar Pârlog (n.23 februarie 1970, Cluj-Napoca) – Fost sudor, sergent în armata ţării la revoluţie, muncitor necalificat, magaziner, comandant punct de lucru întreţinere la calea ferată, poliţist militar, redactor stagiar.  În prezent lector universitar la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” Bucureşti. A publicat Flori, fete, fiţe sau băieţi, Editura Tracus Arte, 2014, Life stuff sau Învăţături pentru Andreea, Editura Tracus Arte, 2016, proze în antologii și articole în Adevărul, Caţavencii, 24FUN, Dilema Veche, Historia, Catchy, etc.

c sanduCrenguța Sandu – A scris teatru, cronică de teatru, proză scurtă și roman, ultimele două în volume colective. Cartea TEATRU a apărut la editura ePublishers în 2015 și conţine 4 piese (comedii): Visul unui băiat de la Palat, Nunta, Afacerea, Credite Sentimentale, reprezentînd o satiră a vieții în România după 1989. Personajele sunt foarte diverse: de la pești și prostituate la artiști și bancheri.

Cristian BoriceanCristian Boricean (n. 1982), – a absolvit Facultatea de Filosofie la Cluj-Napoca. În adolescenţă și-a dorit să fie meteorolog sau mecanic de locomotivă. În primul an de liceu, l-a descoperit pe Kafka. A fost pentru el un soi de epifanie, si de atunci, nu s-a mai oprit din citit. Consideră că a scris foarte puţin până acum. În mintea sa însă, sunt deja sute şi sute de poveşti. Toate aşteaptă să fie scrise, să primească un corp cu care să se arate lumii. A urmat cursurile de creative writing ale Asociaţiei Control N, cu Cristian Teodorescu si CWS la Revista de Povestiri. A publicat pe Liternet.ro, Revista de Povestiri si Liternautica.com

 Iulian PopaIulian Popa (n. 1972) s-a apucat de scris dupa ce a urmat atelierul de scriere creativa cu Florin Iaru si Marius Chivu. După curs, a scris o piesă de teatru in engleză, iar în prezent lucrează la un roman și la o culegere de povestiri. Îi place să citeasca Raymond Carver, Kevin Canty, Tobias Wolff, Michael Chabon, John le Carre, Philip K. Dick.

Andrei Panțu 1Andrei Panțu (n. 1983) a studiat ştiinţe politice şi relaţii internaţionale la AUBG, a obţinut diploma de masterat ȋn filozofie politică la Universitatea din Leiden. Ȋn prezent lucrează ca editor la Revista Romȃnă de Științe Politice.  A publicat pȃnă acum ȋn revistele “Biserica de Lemn,” “Revista de Povestiri,” “ARGOS,” “Gazeta SF,” precum și ȋn antologiile “ARGOS DOI” și “Eroi fără voie.”

Lectură NORA IUGA

nora fest 63

 

CDPL FEST 64 – Ediție IOCAN

Iocan este noua revistă de proză scurtă, o apariție cu un format de tip carte, excelent realizat, după modelul revistei Granta din Marea Britanie. Realizată cu colaborare internațională, iocan reunește o colecție de 26 de proze cu stiluri, voci și teme diferite, de la despărțiri sau începuturi, la aeroporturi și regăsiri. Apar nume noi, românești, care promit să aducă în peisajul literar autohton un suflu proaspăt de proză scurtă de cea mai bună calitate. Întîlnim în primele pagini ale revistei cîteva nume sonore de prozatori – Truman Capote, W.B. Yeats și Dan Rhodes, iar în închiderea volumului, o proză de Ștefan Bănulescu. Revista se adresează nu doar pasionaților acestui gen literar, dar şi scriitorilor care îşi ţin prozele la sertar întrucât editurile refuză să îi publice. Are o apariție trimestrială și în curînd va exista posibilitatea achiziţionării publicaţiei în baza unor abonamente.

iocan

Cei patru muschetari ai prozei scurte românești, care au făcut posibilă apariția acestei reviste, sînt: Florin Iaru, Cristian Teodorescu, Marius Chivu și Dan Pleșa.

Miercuri, 6 iulie, de la ora 17.00, în Club A (str. Blănari nr. 14), în cadrul celor 4 ani de FEST-uri, CDPL FEST 64 va avea o ediție IOCAN.

De ce IOCAN? Cine mai pariază azi pe proza scurtă? Cum se naște o revistă? Cum se vinde o nouă revistă? De ce proză scurtă? și multe alte lucruri vom afla, într-un dialog cu Florin Iaru, Marius Chivu și Dan Pleșa.

dincolo-de-frontiere-opere_1_fullsize

 

Seara va începe de la ora 17.00 cu proiecția documentarului A Writerʼs Will (r. Gabriel Achim) și se va încheia la ora 21.00 cu o lectură din opera lui Sorin Stoica.

 

 

Participă cu lecturi:

 

Ana Alexandrescu 2Ana Alexandrescu (n. 1981) – a făcut Filozofie și jurnalism. A lucrat într-o agenție de presă ca redactor de știri externe și de guvern. A renunțat la acest domeniu și acum se ocupă de fotografie și de scris. A publicat povestiri în Revista de povestiri.

 

Diana Bădică

Diana Bădica (n. 1985) – Debut în romanul colectiv Moș Crăciun & Co (Editura Art, 2012).

Enșpe mii de dimineți (poezie) a fost publicat la Casa de pariuri literare, în 2014).

A publicat în Observator Cultural, Dilema Veche și Dor.

 

 

Anca Chimoiu

Anca Chimoiu (n. 1972) a absolvit Facultatea de Filozofie din București. A lucrat în presă și publicitate. Scrie proză scurtă pentru că a eșuat în poezie și nu are timp de scris romane. A publicat povestiri în Revista de povestiri.

Ema Stere 2Ema Stere (n. 1969) – Este doctor în literatură americană. Redactor de carte, traducător, lector universitar (limba engleză). Editor la TimeOut București și BeWhere! Co-realizator, împreună cu Attila Vizauer, al emisiunii Vorba de Cultură (RRC).

 

Gia ȘerbanGia Șerban (n. 1987) – Copywriter într-o agenție de publicitate. A scris recenzii pe Bookblog.ro și articole, povestiri și poezii pe blogul ei, Fatacuportocale.ro, din 2007.

Lucrează în acest moment la un volum de povestiri.

 

 

Iulia Gherasim 1Iulia Gherasim (n. 1982) – a absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale (ASE București) și Facultatea de Drept a Universității Nicolae Titulescu, București.

Lucrează în domeniul juridic, într-o companie de retail.

 

 

Felix TzeleFelix Tzele (n. 1988) – a publicat în Revista de Povestiri, Casa Jurnalistului, Observator Cultural, Liternet.

Povestiri în Best of Mystery & Horror, (Herg Benet, 2014) și Argos 2 (Millenium Books, 2015).

 

 

 

Bogdan RăileanuBogdan Răileanu (n. 1980) – Universitatea București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Copywriter într-o agenție de publicitate românească.

În ultimii ani își petrece cît mai mult din timpul liber citind și scriind.

 

 

 

Ion PlesaIon Pleșa (n. 1956) – a debutat în 1983, în Luceafărul, cu poezii remarcate de Geo Dumitrescu.

Are o povestire inclusă în volumul Ficțiuni Reale, Editura Humanitas, 2013.

În pregătire, volumul Cîteva zile de sărbătoare.

 

 

 

irina georgescu 1Irina Georgescu Groza (n. 1973) – a absolvit Facultatea de Relații Internaționale din cadrul Universității Ovidius, Constanța.

A debutat în 2016 cu volumul de proză scurtă Dincolo de Ferestre (Editura Casa de pariuri literare).

A publicat proză în Revista Argos, numărul 12, și în Revista de Povestiri.

CDPL FEST 65 – Ediție Observator cultural

Joi, 7 iulie, în Club A (str. Blănari nr. 14), la 4 ani de FEST-uri, CDPL FEST 65 propune o Ediție Observator cultural.

coperta obs

Programul complet:

ora 17.00 documentar 10xObservator cultural (r. Marian Baciu)

debutul în literatură/ lecturi:
Alina Purcaru – rezistență
Cristina Andrei – Abonatul nu poate fi contactat

prezentarea volumului Portrete vorbite și scrise de Doina Ioanid (dialoguri cu Mircea Ivănescu, Alexandru Mușina, Mircea Cărtărescu, Irina Mavrodin, Petre Barbu, Radu Aldulescu, Simona Sora)

coperta doina
lansarea volumului Spiritul critic în acțiune. Observator cultural 4×4 – participă echipa redacțională: Carmen Mușat, Ovidiu Șimonca, Alina Purcaru, Doina Ioanid, Iulia Popovici, Adina Dinițoiu, Bianca Burța-Cernat, Silvia Dumitrache, Cezar Gheorghe, Maria Vlădulescu, Petre Apostol, Mirela Vișan, Alina Ciulacu, Ana-Maria Al-Ghafri, Nicu Zăpuc.

echipa Observator cultural

 

CDPL FEST

Conceput ca un eveniment low budget concentrat pe elemente diferite de promovare (cinema-ul literar şi standul de autor), CDPL FEST-ul pune accent pe calitatea invitaţilor şi pe modul de a-i aduce în faţa publicului, nefiind interesat de publicitate, de dragul publicului accidental.
În 4 ani de ediţii, peste 130 de scriitori de la case editoriale diferite au susţinut lecturi, conferinţe, au avut standuri personalizate, aici proiectându-se documentare literare din seria CDPL.DOC şi nu numai.
Deși nu se prezintă sub forma unui eveniment grandios, festivalul insistă pe aspecte ca: reprezentativitate, inovație, arhivare și interacțiune. Prin edițiile cu casa închisă (umanitare, cu bilet de intrare) și cele de spectacol (concerte, spectacole de teatru), CDPL FEST-ul încearcă să îmbine lecturile tradiționale cu forme concrete de promovare a literaturii contemporane. Fără să se limiteze la autorii cu cărți la CDPL, FEST-ul face dovada că o editură poate da un semnal de normalitate și fair play într-o industrie a competiției de culoar propriu.
Se urmărește găsirea unor modalități nu doar interactive de promovare, ci și conturarea unei platforme contemporane reprezentative. Nu sunt excluse revistele și instituțiile literare sau proiectele studențești semnificative, iar o atenție deosebită este acordată istoriei editurilor.

Din 2016, edițiile CDPL FEST Rock sub seceră și ciocan (coordonator Nelu Stratone) au adus în fața publicului muzicieni și animatori ai fenomenului rock românesc.
În 2014, la Gala Bun de tipar, gala excelenţei editoriale româneşti,CDPL FEST a fost nominalizat la secţiunea Cea mai bună campanie de marketing / PR / CSR.

CDPL FEST este programul de club al Casei de pariuri literare, cu ediții fixe (în Club A sau, pentru o vreme, în librăria Bastilia) și itinerante (cluburi din țară), derulat sub sloganul LITERATURA ROMÂNĂ SCRIE PE MINE!

CDPL FEST prelungește în variantă editorială proiectul unu și unu, derulat în peste 30 de ediții, între 2010 și 2012, în Club A, continuare și acestea ale unor evenimente underground din 2001-2003, într-o perioadă când nu se conturaseră evenimentele literare de club. Până în 2016, CDPL FEST a avut doar ediții lunare, începând cu ediția maraton din 6 iulie 2012.

La CDPL FEST X (19 aprilie 2013) s-a proiectat avanpremiera documentarului 10xObservator cultural.

cdpl fest x

„Proza scurtă a Hortensiei Papadat-Bengescu nu poate fi citită decît din perspectiva interferențelor dintre autobiografie și ficțiune“ – un interviu cu Mihaela Stanciu

 

CDPL FEST 42 din 27 ianuarie 2016 a găzduit o o conferință a Mihaelei Stanciu Vraja intitulată „Hortensia Papadat-Bengescu – Spovedania singurătății”. În continuare, un dialog pornind de la conferința din Club A.

un cristian: De unde și până unde Hortensia Papadat-Bengescu? În referatul prezentat de doamna Elena Zaharia‑Filipaș aflăm că… „nu am fost niciodată solicitată atât de mult de un doctorand al meu, nu am fost consultată niciodată atât de asiduu“. Subiectul ales, vecin mai degrabă istoriei literare și cumva netentant (scrierile de tinerețe) și oarecum acoperit (în sensul că există monografii, studii) te-au îndepărtat de-un culoar critic. Să fie vorba de o pasiune mai veche sau faptul că Hortensia Papadat-Bengescu s-a impus ca femeie scriitor într-un mediu și-o lume literară izolant masculină?

mihaela stanciu 2Mihaela Stanciu: Sigur că atunci când îți trece prin minte să scrii despre un autor consacrat, n-ai cum să ignori nici bogata exegeză critică, și nici monografiile publicate  Mai mult decât atât, conștientizezi faptul  că suficienta receptare existentă, îmbracă forma unei săbii cu două tăișuri în calea cercetarii literare originale; prin urmare, în traiectul acestui volum nu am ales să merg pe căi bătute sau să mai găsesc  mici nuanțe referitoare la proza scurtă a Hortensiei Papadat-Bengescu, ci am mers către un sector puțin cunoscut, și anume personalitatea ei. Deși zona care m-a interesat pe mine în mod special –  cea biografică – reprezintă cheia de boltă în tot parcursul volumului, în trena acestui compartiment stă și proza scurtă, pe care am perceput-o ca o pârghie în demersul cărții. Am tratat cu insistență acest subiect al prozei de tinerețe, în primul rând pentru că sunt atrasă, în genere, de latura biografică a personalităților; n‑aș  putea să-mi trăiesc pasiunile – fie ele mai vechi sau mai noi – cu jumătăți de măsură. Mă implic în ceea ce-mi place cu toata ființa, până la ultimul por, de aici probabil derivă insistența și asiduitatea mea. Apoi, am ales acest subiect pentru că o consider pe Hortensia Papadat-Bengescu  în egală măsură autoarea ciclului Hallipa, dar și a prozei scurte; din punctul meu de vedere, nuvele ei nu reprezintă altceva decât germenii romanelor care au clasat-o drept prozatoare de referință a literaturii române. Nu în ultimul rând, pentru că văd în Hortensia Papadat-Bengescu un autor sui-generis pentru care scrisoarea devine un sol prevestitor al literaturii. mihaela stanciu 6Corespondenţa unui scriitor nu are, în genere, o legătură directă cu opera sa, însă în cazul Hortensiei Papadat-Bengescu scrisoarea devine vehicul către literatură, iar textul acesteia arată ca un decupaj al creaţiei literare ulterioare. Așadar, Hortensia Papadat-Bengescu îşi face ucenicia ca epistolieră, iar scrisorile pot lesne forma un roman al spovedaniei, al descărcării sufleteşti, al adâncului fiinţei, care caută să-şi umple singurătatea prin scris. Avem, prin urmare, o scriitoare cu vocaţia prieteniei, ai cărei destinatari sau expeditori sunt intelectuali de calibru, cu roluri decisive pentru formarea ei artistică: G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, G. Călinescu, Constanţa Marino-Moscu, Camil Baltazar. Fiecare destinatar al Hortensiei Papadat-Bengescu a impulsionat‑o să-şi cristalizeze discursul literar, însă corespondenţa cu E. Lovinescu şi G. Ibrăileanu a polarizat formarea intelectuală a ei şi a dus, fără îndoială, la perceperea sa ca o voce importantă a literaturii române interbelice, care se detaşează din rândurile celorlalte femei scriitoare. Faptul că a reușit să se impună într-o lume a scriitorilor, nicidecum a scriitoarelor este admirabil. Nu puține au fost scriitoarele care au batut la poarta canonului de prim rang, or ea este singura care a fost validată în acest empireu.

A cerceta zona epistolară (un triunghi critic rarisim, Ibrăileanu, Lovinescu, Călinescu) trebuie să fi fost foarte incitant, cu-atât mai mult cu cât există șanse pentru inedite, iar posibilele scrisori date drept de negăsit (jurnalul ei) sau aparent distruse (parte din corespondența cu Lovinescu, pe care fiica acestuia, Monica Lovinescu afirmă că le-a aruncat pur și simplu), ei bine, tot mecanismul de cercetare neconvețională (nu doar arhivele existente, dar și oamenii care-au intrat pur și simplu în posesia unor mărturii) trebuie să fie tare incitant. Banuiesc ca există o continuare…

mihaela stanciu 4De bună seamă că experiența scrierii acestei cărți a fost incitantă din simplul fapt că am ales să tratez la pachet compartimentele epistolar-ficțional; așadar, navigând între aceste două domenii, am descoperit cu mare plăcere incizii care trimiteau dinspre om către scriitor. Multe pasaje din scrisori nu reprezintă altceva decat niște flash-uri ce formează un traseu anamnetic pentru textele ficționale.  Corespondența cu G. Călinescu a fost sporadică, însă nu lipsită de importanță, mai ales că a generat notele autobiografice ale autoarei, care, ce-i drept au avut un traiect sinuos. Deși G. Călinescu îi ceruse niște note autobiografice încă din anul 1930 pentru revista Capricorn, materialul este publicat integral abia în 1937, alături de seria articolelor despre E. Lovinescu, în revista Adevărul literar şi artistic. Motivul nu necesită explicații suplimentare: Hortensia Papadat‑Bengescu nu fusese de acord să elimine din text pasajul Aparţin acum unei grupări literare… Sunt membră fondatoare a Sburătorului… Nu încape îndoială că cele mai confesive rânduri publicate sunt scrisorile autoarei către G. Ibrăileanu. Acestea reprezintă o pagină de viaţă, autentice documente sufleteşti ale unei femei care suferă realmente de singurătate şi vede scrisoarea ca act terapeutic. Nu e prea mult dacă spun că datorită acestor epistole extinse, Hortensia Papadat-Bengescu nu numai că îşi umple solitudinea, dar îşi şi optimizează viziunea literară. Corespondenţa cu G. Ibrăileanu datează din perioada în care Hortensia Papadat-Bengescu era în faţa semnelor de întrebare şi persista să-şi privească textele cu scepticism chiar şi după ce criticul îi salutase ideile.

Dacă dialogul epistolar cu G. Ibrăileanu durase nouă ani, corespondenţa cu E. Lovinescu este decisivă, mai ales din punct de vedere artistic, şi va dura până la moartea criticului. Din păcate, scrisorile autoarei către E. Lovinescu stau astăzi sub semnul misterului. Există unele voci care susțin acele scrisori nu sunt pierdute, dar există și voci care consideră că au fost distruse. Din cauza faptului că n-am avut acces la arhiva Monicăi Lovinescu n-aș putea spune care a fost parcursul lor. De bun augur în demersul meu, a reprezentat existența unui pachet, ce-i drept subțire cantitativ, de scrisori trimise autoarei de către E. Lovinescu. Acestea mi-au folosit ca pârghii în construirea unui dialog imaginat din care am dedus că ei corespondau des, de vreme ce Lovinescu îşi manifestă indignarea în repetate rânduri atunci când nu primeşte un răspuns de la scriitoare. Am observat, de altfel că scrisorile lui E. Lovinescu nu respectă rigorile epocii şi trădează un bogat dialog epistolar, o strânsă amiciţie cu un ton profund de afecțiune; criticul i se adresează cordial cu „scumpă prietenă” sau „doamnă scumpă şi prietenă”. Chiar și acum, după ce am scris cartea,  încă o consider pe Hortensia Papadat-Bengescu o personalitate ascunsă, fiindcă s-a manifestat târziu în literatură, nu a dat decât puține interviuri și nici nu avem un jurnal al ei (decât pagini publicate fragmentar din jurnalul care a existat , dar despre care nu se mai stie nimic în momentul de față); aceste impedimente se conjugă și cu fondul epistolar insuficient. Pornind de la aceste constatări ale surselor insuficiente, am conștientizat că este dificil să ajungi la sufletul unui scriitor, or eu refuz să privesc lucrurile în alb și negru. Cu toate că arhivele prezente sunt minime, pot să spun că există încă oameni care dețin mărturii sau documente legate de personalitatea Hortensiei Papadat‑Bengescu, deci implicit există șanse pentru inedite; prin urmare, am început să lucrez la un alt volum axat pe filonul biografic, de asemenea.

HBP a evoluat cu pasi mărunți spre o conștiință artistică, o aflăm (o știam, în mare parte). Deși prizoniera unei vieți monotone, alături de un soț imun la ideea de carte, deși plimbată ca un animăluț de companie și pe jumătate mamă eroină, a reușit să primească girul marilor critici și, mai mult, să fie o figură legendară în cenaclul Sburătorul. Am un deficit colosal de existență, afirmă în Femei, între ele. Ce crezi c-a putut s-o dedubleze atât de bine?

În ceea ce o priveşte, vocaţia scrisului nu a venit neapărat dintr-o „contaminareˮ cu literatura pe care o citea, nici dintr-o formare educaţională aparte, ci a fost, desigur, după cum mărturisește „o vocaţiune inconştientăˮ. În mod cert că îndepartarea de mediul cultural a reprezentat factorul declanșator în raportul identitate/alteritate. În fond, dorinţa aşezării într-un oraş cultural face parte din categoria viselor târziu împlinite. Prin urmare, rolul compensator pentru alungarea singurătătii începe odată cu șirul orașelor de provincie și se manifestă ca o refulare sufletească, nu numai față de mediul ostil în care-și ducea existența, dar mai ales față de un spațiu casnic ce nu i-a  fost intim deloc, ci mai degrabă carceral. În consecință, își găsește o ancoră puternică în scrisoare, cu atât mai mult cu cât ea a avut vocaţia prieteniei. Hortensia Papadat‑Bengescu nu a fost stăpânită de un spirit de emulaţie în formarea literară, dar ca orice artist a căutat să înţeleagă care-i este locul în lumea scrisului. Apoi, trebuie amintit și faptul că are totuși norocul să fie susținută din umbră  și de colaborarea la revistele importante ale vremii.  Deși apare târziu în literatura română, fără dorința de a epata, Hortensia Papadat-Bengescu declară ca vine cu ambiția de a fi un mic scriitor român. A dovedit mai mult decât atât.

Important mi se pare faptul că nu despre emancipare sau feminism este vorba în … lupta, nu știu cum s-o spun, cu ideea de scriitor. Conștiința artistică (sună perimat, dar se aplică vremii) mi se pare fundamentală din mărturii. Învață să scrie la propriu, încearcă să-și plătească restanțele financiare prin texte trimise, lucrează și gândește ca un scriitor profesionist. Chit că rezultatul nu e tocmai pe placul tuturor (stilul, o știm, a fost periat), efortul mi se pare salutar.

mihaela stanciu 7Cu siguranță! Hortensia Papadat-Bengescu confirmă prin opera ei că dacă rodeşti mai târziu, nu înseamnă că nu ai valoare. Chiar dacă iniţial a scris o literatură cu şi despre femei, discursul ei nu trebuie văzut sub platoşa feminismului, deoarece critica românescă, în speţă E. Lovinescu, consideră că autoarea aparține marii literaturi masculine, deși ea n-a apelat niciodată la vreun text hermafrodit. Faptul că a beneficiat de o receptare favorabilă încă din timpul vieții demonstrează că și-a plătit nu numai restanțele financiare, ci deopotrivă și pe cele artistice. Mai mult decât atât, Hortensia Papadat-Bengescu a fost cea care a determinat critica să ia act de existenţa literaturii feminine. Autoarea s-a raportat la literatură ca la un imperativ categoric. Eu consider că în destinul ei există   un semn al paradoxului. Chiar dacă nu se declară o feministă, lasă totuși ca în opera ei să domine personajele feminine, chiar dacă cochetează cu teme și motive specifice literaturii feminine este astazi privită ca antifeministă. Deși mare parte a vieții trăiește ultragiată în mijlocul unei lumi ostile, publică sub egida a două voci importante ale criticii românești (G. Ibrăileanu și E. Lovinescu), deși la început n-a fost primită cu brațele deschise în lumea literară masculină, are meritul de a fi fost tratată ca aparținând acestei lumi, deși nu se joacă cu procedeele stilistice, Hortensia Papadat-Bengescu este considerată astăzi o prozatoare rafinată.

Ce pot să mai transmită astăzi textele de tinerețe ale Hortensiei Papadat-Bengescu? Literatura s-a schimbat, nici măcar romanele nu depășesc o zonă de confort canonic, cercetarea e cumva clasată, literatura așa-zis feminină s-a rupt total de zona oglinzei și a spart-o cu totul.

Proza scurtă a Hortensiei Papadat-Bengescu nu poate fi citită decît din perspectiva interferențelor dintre autobiografie și ficțiune; textele de tinerețe nu se desfăşoară pe o scenă foarte largă, iar temele abordate au conţinut identitar, contrastiv. Bunăoară, proza scurtă devoalează un acut stigăt al singurătății manifestat prin scris ca o eliberare. Citind proza de mică intindere mi-am dat seama de o evidență simplă: omul Hortensia Papadat-Bengescu, așa cum se devoalează prin scrisori și din puținele pagini de jurnal publicate, se intersectează cu vocile din discursurile personajelor (sau ale pseudopersonajelor); în fond, acestea sunt create și recreate în imaginația autoarei ca pretext de la care pleacă în discursul narativ pentru a se regăsi pe sine. În subsidiar, trebuie remarcat faptul că raportul viață/opera devoalează două trasee care mai mult se suprapun decât să fie paralele. În consecință, se poate spune că Hortensia Papadat-Bengescu poartă cu sine o lupă îndreptată parcă spre propria ființă; dacă proza scurtă nu reprezintă altceva decât o literatură a sufletului feminin, atunci scrisoarea este o microliteratură a acestuia, dacă provincia este spațiu sufocant care o cariază pe Hortensia Papadat‑Bengescu, la fel de ruginite se simt și multe dintre personajele nuvelelor ei. Nu în ultimul rând, textul de început întăreste ideea că scrisoarea transcende din realitate către ficțiune și devine unealtă în mâna pseudopersonajului; prin intermediul acesteia confesiunea îmbracă funcție terapeutică pentru unele dintre eroinele autoarei care apelează la corespondență (fie ea și cu un destinatar imaginar) ca la o spovedanie a singurătății; de pildă, între scrisorile din viața reală a Hortensiei Papadat-Bengescu și cele ale Biancăi Porporata către Don Juan sau cele din Marea, pot fi făcute comparații legitime, textul acestora fiind confesiune în sine cu inserții de reînviere a unor episoade din viața autoarei fără să denote vreo sforțare de obiectivare. De asemenea pot adăuga și  că în primele creații primează discursul introspective și nu avem cum să încardăm personajul în anumite tipologii; există și situații în care sunt divulgate amănunte cu privire la rolul socio-cultural sau la vestimentație, dar acestea trebuie private în subsidiar.  Literatura de început e confesiune în sine și-atât.

 

Am observat c-au ieșit la numărătoare 40 de interviuri. Nu-s deloc puține, alții nu trec nici de 10, în vremurile mai noi. Ceea ce m-a surprins a fost faptul că ținea să răspundă personal (într-o epocă în care se purta discuția și totul suna mai apoi a relatare, cine știe cât de apropiată de adevăr). Acest mic amănunt m-a făcut efectiv să văd în ea o scriitoare profesionistă. Ce alte dovezi ar mai fi de adus?

mihaela stanciuCu siguranță că ar fi existat mult mai multe interviuri  dacă Hortensia Papadat-Bengescu dacă nu se manifesta  în viața literară după vârsta de 40 de ani. De altfel, tot pentru că publică târziu, Hortensia Papadat‑Bengescu este considerată ca aparținând epocii interbelice, deși de la nașterea ei, 8 decembrie 1876, până la cea a lui Camil Petrescu, Ion Barbu sau Lucian Blaga se întind aproape 20 de ani. După canoanele epocii, cei născuți în generația ei, erau deja considerați bătrâni în perioada interbelică. Nici Hortensia Papadat-Bengescu nu va face excepție, însă va avea parte de recunoaștere, de clasicizare alăturându-se generației tinere născute în preajma anului 1900, acea generație care va da tonul și va ține cununa în interbelic. În privinţa interviurilor literare un lucru  este cert:  au fost făcute cu  tehnica ce exista la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea, şi anume cu hârtia şi cu creionul; uneori, notiţele erau luate în timp ce se stătea de vorbă cu autorii, alteori erau refăcute acasă, de aceea interviurile vechi, adică cele de dinainte de înregistrările transcrise cu fidelitate, sunt privite, pe bună dreptate, cu prudenţă de către cititori; reţineri există probabil și la artiştii care dădeau interviuri pentru că erau conştienţi că atât modul personal de a fraza, cât şi amprenta mărcii stilistice, se estompează atunci când cineva rescrie în cuvintele sale un dialog. desigur că atâta vreme cât nu a existat înregistrare vocală, dar au existat interviuri, acestea s‑au încadrat într-o grilă discutabilă pentru ca aveau o autenticitate îndoielnică.

Pesemne că tot din prudenţă preferă şi Hortensia Papadat-Bengescu să răspundă în tihnă întrebărilor adresate, după cum mărturiseşte Nicolae Papatanasiu în introducerea unui interviu pe care i-l acordase scriitoarea. Faptul că își merită numele de scriitoare de referință a literaturii române, derivă și din minuția cu care își creează eroii, demonstrând o muncă de chițibușar care dă o maximă importanță muncii exercitate.  Prin intermediul interviurlor putem sa aruncam un ochi prin laboratorul de creație al autoarei Atunci când scrie, gravitează în jurul personajului căutând să-i pătrundă în dedesupturi, citindu-i parcă măruntaiele cu scopul de a transpune trăirile interioare ale acestuia. Cu altă ocazie, Hortensia Papadat-Bengescu mărturisește că își analizează amănunțit fiecare personaj în parte, înainte de a-i încredința acest statut. Cu privire la metodele de creație mărturisește că are o gândire complicată, „cu șuruburiˮ și că această întrebare și-o adresează cu fiecare volum pe care îl publică; se lasă totodată condusă de principiul că orice lucru își are vremea lui, așteptând cu răbdare naşterea lui.

 

februarie 2016